Dave McQueen rămâne pe banca naționalei de seniori

2024.10.21

· Au fost desemnați membrii staff-urilor tehnice ale loturilor reprezentative pentru sezonul 2024-2025

Dave McQueen rămâne antrenor principal al echipei naționale de seniori și pentru sezonul 2024-2025. Decizia a fost anunțată în urma Biroului Federal din 17 octombrie, iar canadianul va fi ajutat, pe banca naționalei mari, de către Goga Attila, Peter Robert (antrenori secunzi) și Ruczuj Gellert (antrenor de portari). 

"Când Federația mi-a propus să fiu în continuare selecționer, nu am ezitat. Este un privilegiu, o onoare și mă consider norocos pentru această oportunitate. Am vrut să trăiesc din nou emoția de la finalul sezonului trecut, după ce am câștigat cu Ungaria, Coreea de Sud și Japonia. Chipurile jucătorilor arătau incredibil atunci când imnul național cânta, se vedea cât de multă pasiune pun. Cum turneul de la anul se va organiza în România, știu că sprijinul fanilor va fi unul fantastic. Vom face totul pentru a le oferi o bucurie! Avem mulți jucători care au căpătat experiență și încredere! Cel mai important lucru, la precedenul «Mondial» a fost acela că am început cantonamentul cu 23 de individualități, care, însă, au devenit un grup foarte unit până la startul turneului. A fost o experiență grozavă pentru mine și îmi doresc să trăiesc din nou același lucru, fiind bucuros pentru această oportunitate!", a spus Dave MacQueen, antrenorul principal al echipei naționale de seniori.

Selecționer al reprezentativei de senioare, pentru noua stagiune, este tot Barabas Laszlo, în staff-ul acestuia urmând a se afla Varga Andras (antrenor secund) și Csergo Csaba (antrenor de portari).

La U20, noul antrenor principal este Goga Attila, Papp Szabolcs va fi antrenor secund, iar Fulop Rajmond antrenor de portari, în timp ce lotul U18 - masculin va fi preluat de staff-ul compus din Antal Elod (antrenor principal), Antal Norbert (antrenor secund) și Bacs Lorand (antrenor de portari).

Nu în cele din urmă, la U18 – feminin Varga Andras este antrenor principal, Mark Robert este antrenor secund, iar Nadina Niciu antrenor de portari.