backgroound

Attila Góga: “Au fost foarte utile aceste teste!”

Attila Góga: “Au fost foarte utile aceste teste!”
19 decembrie 2024

Echipa națională U20 a României a avut parte de un nou stagiu de pregătire, în vederea Campionatului Mondial, Divizia II/A din luna ianuarie 2025. Elevii lui Attila Góga s-au întâlnit la Târgu Secuiesc, iar după două zile de antrenamente au disputat și două jocuri amicale, la Brașov, cu reprezentativa similară a Ucrainei. Adversarii tinerilor "tricolori", care în luna ianuarie vor evolua în Divizia I/B a "Mondialului", au câștigat ambele teste de pe gheața Patinoarului Olimpic din orașul de sub Tâmpa, scor 3-1, respectiv 11-0.

Selecționerul Attila Góga trage concluziile după cele două etape de pregătire scurse până în prezent, în cadrul acestora fiind disputate câteva jocuri amicale, toate în compania unor adversari puternici, precum Polonia, Lituania sau Ucraina. În continuare, naționala U20 se va mai pregăti la Cârța la finalul lunii decembrie, iar între 5 și 12 ianuarie se va afla la Zagreb, locul de desfășurare a Campionatului Mondial, Divizia II/A.

"A fost a doua etapă a pregătirii noastre. Știam de la început că Ucraina este cu o grupă peste noi, că au valoare mai mare decât noi, dar a fost ideal pentru niște jocuri de pregătire. Pentru că înveți mai mult contra unui adversar mai puternic. Sunt foarte mulțumit de efortul depus de băieți, contează mult acest aspect, s-a văzut că au vrut să dea sută la sută. Când se construiește o echipă, se caută caracterele. Caracterele care se potrivesc în imaginația noastră ca staff. Avem o imagine mai clară despre cum va arăta echipa care se va deplasa în Croația. Vom lucra în continuare la detaliile la care mai este nevoie, acum știm la ce trebuie să ne concentrăm. Sunt convins că până la momentul competiției vom arăta în așa fel încât să avem șanse să ne menținem în această grupă valorică", a declarat antrenorul principal al echipei naționale U20.