Dave MacQueen, concluziile primei acțiuni de pregătire a “Mondialului” din 2025
Echipa națională de seniori a avut parte de prima acțiune din cadrul procesului de pregătire a Campionatului Mondial, Divizia I/A (27 aprilie – 3 mai 2025), de la Sfântu Gheorghe. Timp de trei zile, "tricolorii" s-au aflat la Miercurea Ciuc. Pe gheața Patinoarului "Vákár Lajos", selecționerul Dave MacQueen a dat startul unei noi aventuri pentru naționala mare: un stagiu de reacomodare, în care s-au trasat ideile pentru următoarele luni, pentru cantonamentul din februarie și pentru marea provocare de la finalul lunii aprilie. Tehnicianul a tras și primele concluzii și își creionează, bineînțeles, planurile pentru competiția de la Sepsi Arena.
"A fost bine! A fost util ca băieții să se întâlnească din nou. Chiar dacă o parte dintre cei care au evoluat la "Mondialul" din Italia nu au putut participa acum, din cauza unor accidentări sau a altor probleme de ultim moment, am convocat câțiva jucători tineri. Să simtă gustul, să vadă cum ar putea arăta viitorul pentru ei. Am trecut peste lucrurile pe care le-am realizat anul trecut și am început să reîmprospătăm felul în care structura noastră trebuie să arate, pe măsură ce se apropie competiția din 2025. Aceste trei zile au fost foarte bune și cred că băieții s-au simțit și ei foarte bine. Ne gândim deja la acțiunea din februarie. Grupa de la Sfântu Gheorghe va fi una mai dificilă decât cea de la Bolzano. Chiar nu sunt echipe modeste în această grupă. Va fi cu adevărat greu. Dar, știți cum e, anul trecut nu am avut echipa cu cele mai bune abilități, dar am avut o echipă bună! Băieții s-au înțeles cu toții, nimăui nu i-a păsat cine marchează, cine dă pasa decisivă, atât timp cât la final ne-am apropiat victoria! De vreme ce, acum, turneul va avea loc în România, ne așteptăm la un suport puternic din partea fanilor! Avem un grup minunat de băieți, Privind către acțiunea din februarie, când vom avea două meciuri, dar și către aprilie, atunci când aventura noastră va începe cu adevărat, ne așteaptă momente entuziasmante!", a declarat selecționerul României.