Elöd Antal (U18): “Mă bucur că am primit răspunsuri la întrebările pe care le aveam!”
Echipa națională U18 a încheiat a doua etapă de pregătire din acest sezon. Juniorii "tricolori" au participat la "Torneo 4 Nazioni di Fondo 2024", în Italia, având parte de trei teste utile în perspectiva Campionatului Mondial, Divizia II/A, din luna aprilie a anului viitor. 1-2 cu Spania, 2-3 cu Italia și 3-6 cu Ungaria au fost rezultatele testelor de la Fondo, partide în care staff-ul tehnic s-a confruntat și cu câteva probleme de efectiv.
"A fost al doilea stagiu de pregătire pentru Campionatul Mondial, în cadrul acestuia am continuat să căutăm jucătorii potriviți pentru rolurile de joc. Am plecat în Italia fără primele două linii de atacanți, fie pentru că nu au putut veni de la cluburi, fie din cauza accidentărilor. Dar chiar și așa, am jucat trei meciuri bune, la finalul cărora nu a contat scorul, ci încadrarea jucătorilor în sistem și testarea lor în diferite roluri: joc ]n superioritate, joc ]n inferioritate, joc ]n zonele de apărare și atac. Mă bucură enorm de mult faptul că noi, stafful tehnic, am primit răspunsuri la multe întrebari acum. Mai avem mult de lucru până în aprilie, dar sper să fim pregătiți să facem o figură frumosă la Campionatul Mondial", a declarat selecționerul Elöd Antal.
"Tricolorii" U18 se vor reuni din nou în luna februarie, iar în aprilie, la Assiago, în cadrul Campionatului Mondial, Divizia II/A, vor întâlni China, Croația, Marea Britanie, Olanda și țara gazdă, Italia.