
Veste extraordinară: Campionatul Mondial, Divizia I/B va avea loc la Târgu Mureș!
Vom găzdui ediția 2027 a Campionatului Mondial de seniori, Divizia I/B, competiția urmând a avea loc la Târgu Mureș, în perioada 1-7 mai.
Decizia a fost luată în cadrul Congresului Semianual al Federației Internaționale de Hochei pe Gheață (IIHF), desfășurat în orașul spaniol Tenerife, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie și reprezintă o nouă confirmare a reputației bune de care România se bucură în hocheiul internațional, precum și a încrederii acordate de IIHF în capacitatea țării noastre de a organiza competiții importante.
Japonia, China, România, Coreea de Sud, Spania și Țările de Jos sunt cele șase naționale care vor lupta la Târgu Mureș, într-o arenă nouă, o bază sportivă modernă cu care orașul se poate mândri și care va intra, cu acest prilej, în circuitul marilor competiții internaționale de hochei.
Va fi al doilea Campionat Mondial de seniori găzduit de România în decurs de trei ani, după ediția Diviziei I/A organizată în 2025, la Sfântu Gheorghe. Între timp, țara noastră a organizat și două Campionate Mondiale de tineret și juniori: U20, Divizia II/A, la București, respectiv U18, Divizia II/A, la Târgu Secuiesc.
Hocheiul mondial revine în România. Ne vedem la Târgu Mureș!