
România – Polonia 1-4, în primul meci de la “Mondial”

În partida care a încheiat prima zi a Campionatului Mondial, Divizia I/A, România a pierdut cu Polonia, scor 1-4 (0-1, 1-1, 0-2). După aproape șapte minute, polonezii au deschis scorul prin Alan Lyszczarczyk, iar în repriza secundă și-au mărit avantajul prin reușita lui Damian Tyczynski (minutul 28). Apoi, România a marcat prin Roberto Gliga (35). În a treia repriză, desi “tricolorii” au alergat mult după egalare,însă polonezii au fost cei care au mai înscris de două ori, prn Patrik Krezolek (55) și Alan Lyszczarczyk (59). După prima zi, Italia și Polonia au câte trei puncte fiecare, Marea Britanie are două și Ucraina are unul, în timp ce Japonia și România își vor căuta primele puncte mâine. Luni, sunt programate duelurile Italia – Ucraina (ora 12.30), Polonia – Japonia (ora 16.00), respectiv Marea Britanie – România (ora 19.30). În ceea ce privește rezultatele, favoritele s-au impus în toate cele trei jocuri. În primul lor meci la Campionatul Mondial cu Jukka Jalonen pe bancă, italienii au dominat cea mai mare parte a primelor două reprize și s-au apărat bine în a treia, învingând Japonia cu 4-1 (2-0, 2-1, 0-0). A urmat un meci strâns, între Ucraina și Marea Britanie, decis la lovituri de departajare, 4-3 (1-0, 1-2, 1-1, 0-0, 1-0). Atmosferă a fost una de sărbătoare, în prima zi a Campionatului Mondial de hochei pe Gheață, Divizia I/A. S-au disputat primele trei meciuri ale turneului, iar mii de oameni s-au bucurat de spectacolul de pe gheață, dar și de cel din jurul arenei. 2.564 de spectatori au fost în tribune la duelul dintre reprezentativele României și Poloniei, asistența fiind numeroasă și la celelalte două partide de duminică, Japonia – Italia (1960) și Marea Britanie Polonia (2.112). Pe parcursul zilei, fanii de diferite naționalități au animat și zona special destinată lor, în fața patinoarului, unde și-au petrecut timpul dintre jocuri. Au cântat și s-au încălzit pentru meciuri și au socializat în perioadele dintre acestea, la finalul zilei făcând deja calcule pentru configurația finală a clasamentului. Astfel, spectacolul sportiv, cu cele șase naționale aliniind jucători experimentați și tineri de perspectivă, a fost completat de atmosfera de excepție, Sepsi Arena devenind inima hocheiului mondial în aceste zile.